A venit și ziua asta!
M-am trezit devreme. Aproape că nici nu am putut dormi. Mă-ncearcă o mulțime de sentimente. Am un gol imens în stomac, dar încerc să mă adun și să zâmbesc. Azi va fi despre noi, iar eu trebuie să zâmbesc. Și până la urmă, de ce nu aș zâmbi? Astăzi voi îmbrăca rochia aia nenorocită pe care toate visează cu disperare să o poarte. Trebuie să fiu fericită! Trebuie să zâmbesc și să fiu fericită! Dar eu, ca o proastă, nu sunt…
Urmează să-i jur iubire veșnică unui bărbat care mă adoră; care ar face orice pentru mine, care mă apreciază și mă alintă, care mă idolatrizează și care-ar aduce luna de pe cer dacă asta mi-aș dori; care-și dedică viața fericirii mele și care… care nu ești tu! Azi trebuie să-i jur credință și supunere până când moartea ne va despărți, iar eu aș vrea să mor acum. Să mor eu și-apoi să mori și tu. Poate veșnicia nu va fi așa crudă.
Sunt nerecunoscătoare! Bărbatul acesta mă iubește și știu că n-ar trăda vreodată încrederea mea. El are tot ce am nevoie pentru o viață liniștită și mă iubește atât de mult încât nu mi-ar cere socoteală pentru tabieturile mele. El mă va proteja și le va oferi copiiilor mei viitorul de care au nevoie. Nu-l iubesc și mi-e rușine de mine, dar tata spune că așa e cel mai bine. Tata crede doar că nu sunt eu capabilă să iubesc, dar sunt! Doar că iubesc un neisprăvit… Un nimeni cu un orgoliu de mărimea unui munte și care n-are nimic de oferit, nimic din ce-ar putea constitui o viață comodă pentru o femeie ca mine. Un neghiob ce nu are curajul de a-și asuma nimic. Un fricos care mă iubește, dar care are prea mare orgoliul și prea puțină minte ca să priceapă ce vreau de la el.
M-am spălat pe față, mi-am parfumat corpul și, în timp ce mă pieptăn, mă holbez ca o nebună la rochia albă, simplă, care mă așteaptă agățată pe un umeraș strălucitor. O îmbrac cu grijă, îmi las părul lung pe spate și-mi așez atent pe cap coroana din trandafiri albi. Nu vreau să pun nimic în picioare. Vreau să simt pământul cum îmi promite că totul va fi bine. Mă uit din nou în oglindă să mă asigur că totul arată așa cum trebuie, apoi iau buchetul imens de margarete din vaza de lângă oglindă. Au stat peste noapte în apă parfumată pentru a arăta perfect azi. În timp ce ies pe ușă, tremurând, văd cum o lacrimă alunecă ușor direct pe buchetul de margarete.
Ne ținem de mână în fața tuturor și vâd în ochii lui fericirea pură. Dragostea din ochii lui e atât de apăsătoare încât mi-a împis sufletul până-n fundul iadului. Zâmbesc și eu, dar cu privirea în pământ. Mă uit la buchetul de margarete și aștept să te aud urlând la toți să se oprească. Voi ridica privirea din pământ doar când voi ști că-n fața mea vei veni tu, în cămașa alba, șifonată, îmi vei pune după ureche o margaretă, mă vei lua de mână și vom fugi până ce întreaga lume ne va pierde urma.
Dar tu ai prea multă mândrie și prea puțină minte…
