Poate că Nietzsche avea dreptate. Poate că-n nerozia noastră l-am ucis pe Dumnezeu și-acum sperăm într-o nălucă. Poate că n-avem niciun sens și singurul lucru care ne mai ține în viață e doar un algoritm care funcționează încă doar din inerție. Sau poate Nietzsche era doar frustrat că Dumnezeul pe care-l slăvesc toți nu-i vindecă și lui durerile crunte.
Dar, până la urmă, ce știu eu? Eu sunt doar un copil care crede-n Sfinții Precreștini, care tânjește după utopia lui Platon și care crede mai mult în povești decât în oameni, iar Dumnezeu mi-a oferit cea mai frumoasă poveste în care să cred. Nu vă speriați! Nu voi vorbi despre cel pe care-l prezintă cărțile de religie, ci despre cel pe care l-a înspăimântat o iubire. O să-ți spun povestea care mi-a răspuns la multe întrebări. Iar dacă vrei să mă cerți, află întâi cum s-a născut imagina lui Iisus, cel din icoanele prezente astăzi peste tot.
Se zice că Dumnezeu a creat lumea, iar mai apoi Împărăția sa împreună cu Arhanghelii și cetele de îngeri. Într-o zi, pe când Dumnezeu le împărtășea Arhanghelilor intenția lui de a ne crea pe noi, o încununare a creației sale, unul dintre ei n-a fost de acord. După ce Dumnezeu i-a creat, egali, pe Adam și Lilith, Lucifer a venit la el și i-a mărturisit că el vede răul și nerozia din aceste ființe și că ele se vor răzvrăti într-o zi și nu vor aprecia nimic din toate cele ce-au primit. Tatăl nu și-a crezut fiul, l-a numit mândru și l-a acuzat că era gelos pe creația lui și pe faptul că își împărțea acum iubirea între ei și oameni. Tare multă apăsare-a mai fost în Ceruri în acele zile.
Văzând că Lucifer nu renunță și pentru că-l iubea nespus, Dumnezeu i-a dat lui Lucifer o lume doar a lui. I-a dat puterea de a vedea răul în oameni și i-a spus că dacă un om va fi necuviincios să-l judece și să-l pedepsească după judecata lui. Lucifer s-a simțit alungat, neiubit și nedreptățit în fața fraților săi. Durerea l-a făcut ca, nici până-n zilele noastre, să nu se oprească din a-l convinge pe Dumnezeu de răutatea din noi. Răutatea de a-i ispiti pe oameni, de a-i împinge spre rău nu este altceva decât durerea unui copil care s-a simțit neiubit de propriul tată. El n-a-nțeles nici azi ce cadou minunat i-a făcut Dumnezeu.
Aruncând o privire în jurul său, Dumnezeu l-a zărit pe Adam, dar nu și pe Lilith. Cu o privire mai atentă, o zări pe Lilith privindu-l pe Lucifer cu o dragoste-n ochi pe care n-o văzuse niciodată atunci când ea se uita la Adam. Dumnezeu s-a mâniat atunci crezând că vina este a lui Lucifer și-ntr-o clipită a transformat-o pe Lilith în uitare. Lucifer a fost atunci și mai rănit, iar de aceea Lucifer ne-a blestemat să simțim la fel de multă durere ca și el când dragostea noastră nu ne împlinește, iar singurătatea să ne fie Iad, așa cum a devenit și pentru el.
Atunci Dumnezeu i-a creat-o lui Adam pe Eva. Și-a creat-o din coasta lui pentru a-i fi supusă și loială. Și-a mai făcut Dumnezeu ceva. A făcut ingerii săi de nevăzut pentru oameni ca niciun om să nu se mai poată îndrăgosti de un înger.
Durerea l-a făcut pe Lucifer să aibă acum drept unic scop să-i demonstreze lui Dumnezeu că s-a-nșelat. S-a prefăcut în șarpe, căci știa că Eva nu-i va vedea chipul adevărat și-a mers la ea pentru a o ispiti. A făcut-o pe aceasta să muște din fructul interzis. Știți la ce ne mai referim noi ca drept „fruct interzis” și ce simbolizează șarpele pentru subconștient? Exact! Așa a apărut Cain!
Când cerurile-au început să se zguduie, în nerozia ei, Eva și-a dat seama ce făcuse. Din spaimă s-a dus la Adam și l-a convins și pe el să muște din fructul interzis. Așa a apărut Abel! Când Dumnezeu a apărut în fața lor, Eva era prea speriată să mai poată spune ceva, iar Adam nu știa nimic. Dumnezeu s-a întristat și s-a mâniat ca niciodată. I-a izgonit pe oameni și le-a dat acestora conștiință să-și amintească de aceste lucruri și rușine ca Eva să simtă ce făcuse. Înainte de a se face și pe el și lumea lui imposibil de văzut pentru oameni, Dumnezeu a blestemat-o pe Eva să nască-n chinuri îngrozitoare păcatul pe care-l săvârșise, iar pe Adam să muncească din greu pentru că n-a văzut nimic din jurul lui.
Dumnezeu a-nțeles atunci că Lucifer avusese dreptate. L-a lăsat pe el să-i judece pe cei ce cad în păcat, iar El a rămas ascuns pe vecie. Ne-a iubit, dar ne-a lăsat liberi să alegem dacă să-l urmăm sau nu.
Pe pământ, Cain, născut din durere, răzbunare și pasiune și-a ucis fratele, pe Abel, cel născut din vinovăție, din regret și rușine. Crima lui Cain a fost cel mai puternic strigăt de durere al lui Lucifer.
Astea sunt doar povești! Poate că Nietzsche avea totuși dreptate… Dar eu nu știu nimic. Eu simt!
