Oamenii şi-au pus mereu întrebări legate de timp – cum trece el? De ce e aşa rapid sau aşa lent? De ce ne îmbătrâneşte şi ne slăbeşte organismul? Oare e corectă orice estimare legată de timp pe care o ştim? Timpul a dat oamenilor cele mai mari bătăi de cap şi în jurul lui gravitează cele mai mari probleme spirituale şi intelectuale.
Pentru mine timpul e doar timp. Un cuvânt şi atât. Nu cred în ani, zile, ore sau orice delimitare strictă de acest gen. Pentru mine anii se măsoară în experienţe acumulate, zilele în fuga disperată a soarelui şi a lunii, unul către celălalt, iar pentru mine nu există decât momente. Momente peste care treci fără să-ţi dai seama că au existat vreodată şi momente care trec atât de greu încât vrei să nu fii existat. Mi-ar plăcea totuşi să mă trezesc într-o dimineaţă în care timpul, pentru toţi, să devină ceea ce este şi pentru mine – o noţiune abstractă care pe mulţi îi sperie şi căreia i se da prea multă importanță. Aş vrea să văd timpul împărţit în funcţie de sentimente, de emoţii, nu de termeni matematici care pe mulţi îi sperie şi îi încurcă. Vreau să văd oamenii trăind o viaţă în care să se bucure de momente, nu să se sperie de cum se scurg anii, minutele sau secundele şi să sufere, numărând cât mai au de trăit.
Nu există zi şi noapte! Există doar momente în care soarele îşi face simţită prezenţa pe cer parcă prea puţin şi momente în care se ascunde şi uită parcă să se mai arate. Prin viaţa oamenilor nu trec zile şi nopţi, ci jocuri copilăroase între un bulgăre de foc şi o piatră luminoasă. Oricum sunt oameni pentru care o zi ba începe la 00:00, ba începe odată cu ivirea zorilor. Oamenii se agită să îşi calculeze viaţă în zile şi nopţi şi uită să se bucure de minunea luminii şi misterul întunericului. Aşa-zisele zile şi nopţi sunt, de fapt, o imagine simplificată a Ying-Yang – lumina, întunecată uneori de nori şi întunericul, luminat uneori de piatra aia mare şi de sclipirile acelea de lumină care sunt la fel de multe pe câte vise are în viaţă lui un om.
Nu există ani! Există experienţe! Tu nu eşti adult pentru că ai 21 de ani aşa cum nici el nu e copil pentru că are 11. Un om definit de timp cu 11 ani poate avea experienţe care-l fac mult mai mare decât unul din a cărui viaţă se presupune că au trecut 21 de ani. Poţi fii încă o minte crudă la 85, aşa cum poţi fii prea bătrân la doar 10. Nu mai defini omul după chipul lui, ci după suflet. Omul bătrân este omul înţelept, cu experienţă, nu cel pe care timpul îl neglijează. Aşa cum omul tânăr, crud, este cel care nu s-a lovit încă de viaţă atât de tare.
Nu există ore sau minute! Există momente! Sunt momente în care trebuie să stai într-un loc şi să înveţi ceva – voi le numiţi ore de curs. Sunt momente în care trebuie să fii răbdător până când vei ajunge într-un anume loc – voi le numiţi minute de aşteptare. Sunt momente în care o viaţă poate fii salvată, sunt momente de un extaz covărşitor pe care nu le-am putea uită niciodată. Sunt momente de o suferinţă atât de crudă pe care cei slabi le numesc veşnicii de durere. Toată viaţa noastră se împarte în momente, fie ele bune sau rele. Poţi avea un moment doar cu tine. Poţi sta cu copilul tău un moment, nu 30 de minute. Poţi întârzia un moment, nu 5 minute. Poţi aştepta un moment, nu ore în şir. Poţi trăi un moment, nu câţiva ani. De asta trebuie să te bucuri de momente, nu de limitările din viaţa ta.
Dacă timpul nu s-ar mai scurge aşa de strict ca acum, dacă nu am mai fii aşa riguroşi şi am învaţa să trăim în momente, poate oamenii nu ar mai fi aşa speriaţi, aşa agitaţi. Oamenii nu ar mai alerga de colo-colo ca să nu întârzie cine ştie câte minute, oamenii nu s-ar mai speria de bătrâneţe pentru că n-ar există pentru ei. Dacă nu ar mai exista vârstele oamenii s-ar bucura în orice moment de evoluţia prin experienţă. Dacă oamenii nu ar crede că atunci când eşti bătrân trebuie să mori, nu s-ar mai teme atât de acel moment.
În viaţa mea nu trece timpul. Viaţa mea e un joc de lumini şi umbre, un buchet de emoţii şi experienţe şi un mozaic de momente. Ăsta e cursul firesc al timpului, doar că oamenii mai mult gândesc decât simt. Aşa mi-aş dori să treacă timpul ăsta pe care oamenii îl învinovăţesc de atâtea şi îl fac responsabil de prea multe faţă de câte poate duce.
Autor: claudiafbadea
Confesiunile unui artist
Da, sunt artistă și trăiesc zilnic viețile a mii de oameni. Indiferent că-i cunosc sau nu, indiferent că ei chiar au trăit sau trăiesc ceva sau doar le atribui eu povești, cert e că pot fi fiecare om care trece pe lângă mine pe stradă, pot lua decizii în locul tău, îți pot împrumuta viața și să o trăiesc mai bine. Sunt artistă și pot să scot cele mai superbe flori din cel mai dezgustător noroi, pot lumina cele mai întunecate străzi, pot dărâma cele mai puternice bariere și pot îmbrățișa cele mai singuratice inimi. Pot să dau viață oricui, pot să creez lumi și zeități și pot să pavez drumuri cu emoții. Te pot face să simți ce-am simțit eu c-au simțit alții, te pot îngropa în agonie și te pot ridica în extaz.
În ciuda a câte pot face și a cât ador ceea ce fac e totuși ceva ce oamenii nu înțeleg despre artiști. Simțim lucrurile mult mai puternic și mai profund decât oricare dintre voi. Noi trebuie să simțim în așa fel încât să înțelegem fiecare moleculă a emoției și să vă facem și pe voi apoi să vă puneți în mișcare toate emoțiile. Trebuie să simțim pentru cel cu care empatizăm, pentru noi și pentru voi. Asta e cel mai epuizant efort al artistului pe care nimeni nu-l înțelege sau apreciază.
Îmi asum zilnic mii de vieți. Îmi asum bucuriile lor, tristețile, dezamăgirile, entuziasmul și orice alt sentiment sau acțiune. Empatizez până în punctul în care aproape îmi asum viața respectivului om și deja încep să iau decizii în locul lui. Și dacă nu am oameni în jur cu care să empatizez, nu-i nimic. Le dau eu naștere. Îi construiesc de la 0 și îmi asum viața lor. Despic viața mea în sunte de fragmente și gândesc teorii despre cum s-ar descurca un anumit caracter în aș asuma viața mea. Știu că toți oameni își fac în cap tot felul de filme, dar nu toți pot plânge sau să râdă haotic la un simplu flash. Și mai ales, puțini sunt capabili să îi facă și pe ceilalți să înțeleagă ce simt.
Nu te strădui să mă înțelegi. N-ai cum. Sunt prea multe persoane concomitent și în același timp nu sunt nimeni. Mereu voi fi copila fragilă și puternică, emotivă și fără sentimente, empatică și indiferentă, jucăușă și îmbufnată. Sunt artist și îmi asum identitatea mea de creator. Nici măcar nu știu dacă eu însămi sunt chiar eu sau tot un alt personaj. Tu știi cine sunt?
Scrisoare către copilul meu
Dragul meu copil,
E 26.04.2016, am 20 de ani și încă de pe acum mi-am dorit ca tu să fii aici. Sincer, acum n-am nicio idee cine e bărbatul căruia tu îi spui acum „tată” și nici măcar câți ani avem noi nu știu. Tot ce știu e că vreau să scriu asta acum ca un fel de angajament pe care vreau să mi-l iau față de tine și față de mine ca părinte. Vreau să scriu acum ceva ce să îmi amintească atunci când tu o să citești asta cum eram și cum îmi doresc atunci să fiu.
Nu știu cum o să fiu eu în momentul în care tu o să citești asta, dar tot ce știu e că fac tot posibilul să fiu un om care să fie un model pentru tine. Vreau să învăț cât mai multe de la viață ca să te pot învăța. Vreau să fii mândru/mândră că sunt mama ta. Vreau să îți pot oferi tot ce ai nevoie pentru a crește frumos. Nu îmi doresc acum ca tu să fii fost fată sau băiat. Îmi doresc pur și simplu să fii. Ești cel mai frumos lucru din viața mea și tot ce știu e că aș da orice ca ție să îți fie bine.
Da, am spus că îmi doresc să fii bine și aș face orice ca ție să îți fie bine, dar promit să te las să greșești. Eu n-am avut libertatea de a greși, dar vreau ca tu să o ai. O să te învăț, o să îți explic cum e viața, dar nu vreau să mă crezi mereu pe cuvânt. Vreau să știi să faci diferența între lecții și sfaturi. Vreau să știi când să înțelegi că trebuie să ai încredere în mine și când să ai curajul să experimentezi viața fără să mă crezi pe cuvânt. Știu că o să greșesc și poate uneori o să te opresc chiar eu din a experimenta, dar te rog să mă ierți. Iubirea și frica de a pierde esența mea în viață, adică pe tine, mă vor face să îmi pierd rațiunea în fața instinctelor.
Hai să ne respectăm unul pe altul. Eu te respect pe tine, iar tu pe mine. Eu îți respect libertatea, intimitatea, dorințele și personalitatea. Tu respectă-mi sfaturile, lecțiile, munca și iubirea. Da, o să ne certăm și o să avem opinii diferite pentru că cine știe unde va mai ajunge lumea asta și așa deja prea instabilă. Dar hai să lăsăm iubirea din noi să ne împace de fiecare dată. Ai încredere în mine! Știu, doar tu ști ce e mai bine pentru tine, dar și eu sunt aici și ultimul lucru pe care mi-l doresc e să îți fie rău. Spune-mi tot ce simți! Spune-mi când te doare, cand ești fericit, când simți că zbori și când ai inima zdrobită. Sunt aici să te țin în brațe, să te iubesc, să te ajut, să te înțeleg, nu să te judec sau să te critic. Și eu am fost ca tine și știu cât doare să nu poți spune ce simți chiar dacă urlii pe interior. De asta îmi și doresc să ai încredere în mine. Ai făcut o prostie? Și ce dacă?! Și eu am făcut și poate încă mai fac, dar le rezolvăm pe toate împreună.
Eu îmi doresc mult de la viață. Muncesc să fac ce îmi propun și o să muncesc toată viața ca să îmi văd visurile materializându-se. Și dacă nu o să reușesc să fac exact ce mi-am propus nu e vina ta. Nu vreau să faci tu ce n-am putut eu să fac. Tu ești diferit. Ai personalitatea ta, ai visurile tale, ai idealurile tale, ai pasiunile tale. Promit să fiu mereu acolo lângă tine și să fac tot posibilul să îți urmezi visele până la capătul lumii. Tot ce vreau de la tine e să visezi. Visează! Visează mult! Și orice s-ar întâmpla să nu lași pe nimeni să îți spună că visele tale sunt greșite sau că nu sunt realizabile. Nu lăsa pe nimeni, nici măcar pe mine sau pe tatăl tău, să te împiedice să zbori. Meriți să ai tot ce e mai bun și o să fac tot ce pot ca visele tale să fie reale.
Îmi doresc foarte mult să fii mândru de mine și îmi doresc să nu regreți că-ți sunt mamă. Nu tu ești aici pentru mine, ci eu sunt aici pentru tine. Te-am făcut pentru că mi-am dorit enorm să știu că am putut da naștere unei vieți și pentru că îl iubesc pe tatăl tău și sper să-l iubesc și să-l respect toată viața. Nu te-am făcut nici din constrângere, nici ca să-ți punem pe umeri responsabilitatea relației noastre. Deci, nu ne ești dator cu nimic. Te-am făcut ca să-ți oferim totul fără să îți cerem ceva în schimb. Dacă vreodată o să incalc promisiunile făcute aici, te rog să îmi reamintești ce ți-am promis. Să mă tragi de mânecă și să îmi spui dacă greșesc.
Să ai grijă la oamenii din jurul tău. Nu crede bazaconiile cu oamenii răi care nu vor decât să te rănească. Oamenii sunt buni dacă știi cum să te porți cu ei. Respectă munca altora și ajută cât poți de mult. Învață din tot, toate și de la toți. Iubește totul din toată inima ta. Să mergi mereu în viață cu Dumnezeul pe care îl simți tu în inima ta. Fii sincer și transparent. Binele și răul din viața ta depinde de tine. Nu le da oamenilor ce n-ai vrea să primești. Să crezi în tine indiferent de cine o să încerce să te descurajeze, dar să știi când să te retragi dacă o cale se dovedește a fi greșită. O să mai am eu grijă să îți mai dau din când în când câte un sfat.
Dragul meu, îmi doresc enorm să fii fericit, liniștit, să crești frumos în dragoste și lumină și să ai un drum cât mai lin în viață. Asta îmi doresc la 20 de ani pentru tine. Când tu citești asta sper să am exact aceleași dorințe, gânduri și principii.
Cu drag, copila ce se transformă în femeie pentru un suflet ce încă rătăcește. Te iubesc!
