Teama se instalează din ce în ce mai ușor la mase. Oamenii se tem de ei înșiși, se tem să iubească, să vorbească, sa simtă și uneori se tem și de propria lor viață. Dacă ei se tem de asemenea lucruri, ce să mai vorbim despre lucrurile care chiar presupun măcar reținere, dacă nu teamă. Azi vreau să fiu sinceră cu mine. Nu îmi e teamă de mine și tocmai de aceea îmi asum și cine sunt. Mulți mă știu cu un bagaj de calități nu tocmai ușor de ignorat, însă eu când mă uit în oglindă nu văd doar asta. Ce mai vâd?
Văd un om care uneori poartă mai multe măști decât ar vrea. Uneori nici eu nu recunosc femeia din oglindă. Îmi pun măști când îmi e rușine de cine sunt. Și da, uneori îmi e rușine cu cine sunt. Îmi pun măști pentru că oamenii s-au oișnuit cu zâmbetul meu, iar lacrimile oricum nu le-ar înțelege, așa că le ascund sub o mască, lasându-le vizibile doar de puțini oameni. Uneori am nevoie de atenție și afecțiune și îmi iau masca de copil pentru că vulnerabilitatea unui copil atrage atenția afectivă pe care mi-o doresc. Port aceleași măști pe care le purtăm toți, însă eu am curajul de a recunoaște ce e și dincolo de ele
V[d un copil imatur care de foarte multe ori vorbește din ego sau din orgoliu, nu din inimă sau rațiune. Da, vorbesc mult. Uneori prea mult. Așa ajung să spun căcaturi pe care le regret imediat ce mi-au ieșit pe gură. Dacă aș putea schimba ceva la mine, ăsta ar fi primul lucru. Nu mă afectează în mod special partea în care spun lucruri care mă fac să par proastă. Ceea ce mă doare e că asta rănește mulți oameni la care țin. Știu că sunt așa și tocmai de aceea nu îmi permit să contrazic oamenii față de care mă simt vinovată. Mă străduiesc să tac mai mult și sper să schimb asta la mine.
Văd o copilă care are prea mult impresia că le știe pe toate. Nu-s deloc proastă raportat la unii, însă sunt mulți în fața cărora mă simt proastă. Uneori cred că știu lucruri pe care de fapt nu le știu. Uneori chiar dacă nu le știu îmi place să cred că le știu. Îmi place să învăț și subconștientul acceptă de fapt contrazicerile din care are de învățat. Însă există o chestie numită orgoliu care ne face viața mai urâtă multora dintre noi. Sunt leoaică și orgoliul acceptă cu greu uneori fie și cel mai mic reproș sau cea mai mică corectură. Însă știu sigur că subconștientul percepe, înțelege și apreciază. Și ăsta e un lucru pe care mă lupt să-l schimb la mine.
Văd o nebună prea agitată și prea panicată uneori. Da, de multe ori mă enervează cele mai mici rahaturi. Și ridic tonul și mă agit și îmi trece la fel de repede cum a venit. Mi s-a spus că-s tare amuzantă când mă agit așa și cred că asta nu aș schimba în mod special la mine. Se pare că e mai ușor de digerat.
Așa sunt eu. Sunt în multe feluri, însă în ciuda a tot iubesc din suflet tot pentru că merit să iubesc, iar lumea merită să fie iubită. Caut să ajut cât pot de mult și ador să pun un zâmbet pe chipul obosit al oamenilor. Am și părți bune, însă și rele pentru că sunt om și pe noi, oamenii, tocmai asta ne face perfecți. Suntem și răi și buni în același timp. Eu, pentru mine, m-am acceptat, însă nu accept răul pe care îl face partea mea negativă. Dar azi mă simt mai ușurată. Mă uit în oglindă și-mi dau seama că în ciuda felului în care sunt am mulți oameni care mă iubesc și cărora le sunt recunoscătoare.
Tu cum ești? Ai doar calități? Sau și tu ai părți rele care îi rănesc pe cei pe care-i iubești? Uită-te în oglindă și recunoaște-ți măcar ție ce fel de om ești, dacă lor n-ai curaj să le spui.
E ok! Mă poți judeca. O să respect asta! 🙂
