Mi-a luat ceva timp să decid, dar mi-am găsit meseria de vis. În timp ce eu mă chinuiam ca o proastă să citesc cărți, să învăț din experiențele oamenilor mult mai avansați decât mine și să caut cât mai multe întrebări cărora nimeni să nu le știe răspunsul, alții fac miliarde scriind cărți de dezvoltare personală și fiind, atenție, life coach…
N-am mai stat pe gânduri și m-am decis: eu vreau să fiu încheietor de nasturi sau legător de șireturi. Pe cuvântul meu că știu să fac funde la orice tip de șiret, învăț și noduri marinărești dacă e nevoie. Și pentru o sumă modică pot să și deschei nasturii, chiar și pe ăia de la mâneci. Am tehnici speciale pentru nasturii mari care trebuie trecuți prin găuri mici. Dacă stau bine să mă gândesc, m-aș putea face și ridicător de fermoare, dirijor de respirație și, cu puțină ambiție, cred sincer că pot să scriu o carte complexă despre scărpinatul în cap, cu tehnici, psihanaliză și din astea, de n-o să vă mai scărpinați niciodată la fel după ce-o citiți.
E clar că trebuie să fac ceva în sensul ăsta pentru că simt că am rămas în urmă cu nevoile societății. N-au ei nevoie de romanele mele și de beletristică. Acum se apreciază lucruri mai fine. Cărți care te învață arta de a minți sau de a spune adevărul, de parcă Tom Sawyer nu ne-a învățat destule. Ce? Nu mai știe nimeni cine e puștiul ăsta? Păcat! Cei din generația cititorilor de dezvoltare personală ar putea spune lejer că Tom avea „școala vieții”.
Sapiens, acest vârf al piramidei evoluției, această ființă superioară, această cunună a creației, plătește sute de lei pe cărți care să-l învețe cum să facă bani. Înțelegeți? Sunt și cărți care te învață să te accepți exact așa cum ești, că Doamne ferește să-ți dai seama că ești toxic și că e cazul să-ți revizuiești comportamentul. Unele te învață chiar cum să cucerești o femeie sau cum să menții o relație. Voi realizați că citiți cărți despre cum să vă dezvoltați în loc să ieșiți în lume, să cunoașteți oameni și să aveți experiențe care să vă dezvolte?
Și-am auzit, în urmă cu ceva timp, bomba care mi-a pus capac: voi știați că există life coach? Cum ce e ăla?! E un individ, generic, pe care-l recomandă cărțile de dezvoltare citite și contul de Pinterest sau ceva, și care, contra unei sume de bani, îți spune cum să trăiești. Ce să mănânci, cum să așezi pătura pe pat, cât balsam să pui în mașina de spălat, cât de tare să strângi bretelele la sutien și chiar ce să-i spui vecinei de la parter care te bârfește pentru a o face să se simtă inferioară emoțional și energetic. În adolescență ne dădeam cu capul de pereți de frustrare că ne spun părinții ce să facem și cum e mai bine să abordăm lucrurile, iar acum, adulți, plătim pe cineva să ne spună, literalmente, cum să trăim. Oare dacă nu respecți ce spune antrenorul tău de viață, te pune la colț pe coji de nucă?
Așadar, vă mărturisesc sincer că am făcut ca proasta atâtea studii și-am citit atâtea cărți. Bine că n-am apucat să mă înscriu și la doctorat… Mă apuc de scris despre tainele ascunse ale privitului în gol. Dacă îmi scot metaforele de la naftalină, îmi dau ăștia premiul Nobel pentru pace. Am să scriu și despre Arta cumpărării de pâine și despre tehnicile de oftat. Să fiți recunoscători că urmează să vă schimb viața. Pentru voi o fac! Pregătiți cardurile!
