Sofia și Dean se cunoșteau încă din copilărie. Au crescut în același cartier, însă n-au avut niciodată o relație specială, diferită. N-au învățat la același liceu și nici nu aveau un grup de prieteni comuni pe atunci. La 18 ani, Dean a ales Facultatea de Medicină călcându-i pe urme tatălui său, iar Sofia, deși i-ar fi plăcut să fie balerină, a ales Facultatea de Economie pentru a-și urma iubitul de la acea vreme.
Acum Sofia și Dean au mai bine de 50 de ani de când sunt căsătoriți și-a fost nevoie de mult efort din partea universului pentru a le crea momentul potrivit. Au trecut prin multe, însă astăzi zâmbesc liniștiți și împăcați cu deciziile lor. Nimeni n-a știut vreodată felul în care funcționa relația lor, iar ei râdeau de fiecare dată când cineva îi admira pentru că se iubesc chiar și după atât de mulți ani.
Cei doi stăteau acum pe o bancă, sub un cireș bătrân și, ținându-se de mână, își zâmbeau pe ascuns în timp ce priveau o lebădă care încerca să-și învețe puii să zboare. Sofia avea părul alb, însă lung, des și strălucitor. N-a vrut niciodată să-l vopsească și-l purta ca pe o bijuterie. Nu fugea de vârsta ei și nici nu voia să fie altfel decât naturală. Purta o rochie albă de in, lungă până în pământ și cu mâneci ușor transparente. Un cordon legat atent cu o fundă punea în evidență talia impecabilă pe care Sofia a știut toată viața să și-o păstreze. Avea un șirag de perle la gât, cercei mici și argintii și, lângă verighetă, inelul cu care Dean o ceruse în căsătorie.
Dean era la fel de elegant ca-n fiecare zi. Avea mereu grijă ca soția lui să aibă cele mai frumoase bijuterii, iar ea avea grijă ca pantalonii și cămășile lui să fie mereu călcate la dungă, ca paltoanele și pălăriile lui să nu aibă nicio scamă și ca el să nu iasă niciodată din casă neparfumat. De pantofi nu o lăsa să se atingă. Spunea mereu că-n strălucirea lor stătea respectul pe care un bărbat îl avea față de propria lui imagine.
Purta acum o pereche de pantofi cafenii, dintr-o piele întoarsă care, deși erau vechi de aproape 10 ani și fuseseră purtați la diverse ocazii, arătau aproape ca noi. Purta o pereche de pantaloni bleumarin, călcați la dungă și o cămașă albă de in. Sacoul bleumarin și pălăria cafenie erau meticulos așezate lângă el, pe banca de lemn. Nu purta cravată sau butoni, însă avea la mână un ceas prețios cu inserții de platină și cu o curea din piele maro. Îl primise cadou în urmă cu mulți ani de la soțul unei paciente de-ale sale pe care o operase cu succes după ce nimeni altcineva nu-i mai dădea vreo șansă bietei femei.
Dean era unul dintre cei mai respectați medici. Deși nu alesese exact drumul tatălui său care fusese un cardiolog excepțional, Dean a ales neurochirurgia pentru că i se părea mai provocatoare. Veneau la el pacienți din toată lumea și a salvat mii de vieți. A operat oameni pe cheltuiala lui, a dus la capăt operații la limita imposibilului și-a schimbat felul în care era privită neurochirurgia. Se implica în multe acțiuni caritabile, deși nu era un tip prea sociabil și expansiv.
În schimb, Sofia era acel gen de femeie pe care nu aveai cum să nu o remarci. Avea o frumusețe naturală care îi lăsa pe mulți fără răsuflare, avea o energie permanent pozitivă și se integra oriunde mergea. Ea a lucrat o vreme ca economist, însă după primele două sarcini pierdute au decis că e mai bine ca ea să renunțe la stresul provocat de locul de muncă, el având suficienți bani pentru ca ea să ducă o viață complet lipsită de griji. Și așa a și fost. Sofia era nelipsită de la spectacolele de balet, de teatru, de la concertele simfonice, recitaluri, ori baluri caritabile. Dacă Dean nu putea merge cu ea, găsea mereu o prietenă care s-o însoțească.
– Îți mai aduci aminte prima dată când te-am sărutat? a întrebat Dean zâmbind și strângând puternic mâna Sofiei în mâinile lui.
Va urma…
){kind=link}