Mi-am permis pentru multă vreme să cred că răutatea oamenilor este ceva condiționat, ceva supus unor circumstanțe, unor contexte, unor trăsături, unei serii de factori, însă am descoperit în ultima vreme că răutatea e un adevăr universal, ceva ce există în noi indiferent de credințele noastre sau de alte variabile.
Am crezut o vreme că răutatea de care este omul capabilă vine din lipsa de educație. Că lipsa de educație, intelectuală și emoțională, duce la dezvoltarea unor comportamente deviante. Credeam că doar oamenii needucați râd de aspectul fizic al altor oameni, credeam că doar oamenii needucați sunt rasiști, misogini sau misandrii, credeam că oamenii fără educație se alimentează cu umilirea celor din jur. Apoi am văzut treptat că diferența dintre oamenii educați și needucați este asumarea. Cei needucați înțeleg uneori că au comportamente deviante și se atacă atunci când li se aduce la cunoștință răutatea de care sunt capabili. Ba chiar uneori o iau ca pe o laudă. În schimb, cei cu carte, cu pretenții de clasă superioară, își maschează răutatea pură în tot felul de concepte sau disociază noțiuni pentru a nu face să pară că au un comportament deviant. Ura de rasă, de religie, de gen, de orice, la finalul zilei este tot ură, iar ura față de derivatele unei rase sau unei culturi, vine la pachet cu o ură mai mult sau mai puțin conștientă față de acea rasă sau cultură. Nu poți să urăști ceva ce emană de la o categorie socială, de orice natură, fără să ai, de fapt, un sentiment de superioritate față de acea categorie. Am insistat pe noțiunea de ură pentru că mulți folosesc acest cuvânt fără a înțelege proprietatea sa. Ura este un termen fără grad de comparație, este absolutul direct opus iubirii. Nu urăști mai mult sau mai puțin. Poți disprețui, poate să nu-ți placă, poți să nu agreezi sau să nu tolerezi, însă ura este punctul maxim al acestor emoții. Ura are rădăcini adânci și groase și se prinde zdravăn de sufletele oamenilor.
Credeam că răutatea vine din traume, din dorința de afirmare, din emoții suprimate, din nevoia puternică de validare și ca o ultimă cale de a descărca energia negativă luată din alte părți, însă mi-am dat seama că aceste lucruri sunt doar scuze pe care oamenii le folosesc pentru a-și justifica răutatea. Unii spun că sunt răi pentru că au primit răutate, alții spun că sunt răi pentru că nu au fost educație spre a fi buni. Există chiar și oameni care spun că sunt răi pentru că așa pot fi văzuți și validați. Toate acestea sunt moduri în care omul își justifică răutatea pentru că nu este psihic pregătit să accepte că-n esența sa răul este o piatră de temelie.
Am văzut oameni care râd de aspectul fizic al cuiva, chiar și de lucruri pe care victima nu le poate controla. Am văzut adulți care râd de copiii care greșesc, am văzut oameni care rănesc din plăcere, care se răzbună cu sete, care ucid, care aplaudă crime și care, în urâciunea lor, găsesc scuze pertinente oricărui comportament deviant. Să huidui în cor un tânăr e ură! E ură, e frustrare, e răutate pe care nu o justifică nimic, iară să spui că asta face parte din libertatea de exprimare este atât de meschin. Din libertatea de exprimare a torționarilor a făcut parte și tortura. Așa se exprimă ei față de oamenii care nu le împărtășesc valorile.
Am văzut acum ceva vreme, la o emisiune de la TVR (sunt atât de bătrână încă urmăresc chiar și online multe emisiuni ale TVR-ului), cazul unui bărbat care s-a ales cu zeci de ani de închisoare după ce și-a măcelărit iubita care-l înșelase. Vorbea groaznic despre ea și era ferm convins, chiar și la ani buni după comiterea faptei, că făcuse un lucru drept, aplaudabil chiar. Am fost ușor deranjată, dar am făcut nefericita greșeală de a citi și reacțiile oamenilor. Vă dau cuvântul meu de onoare că din câteva mii de comentarii, unul nu îl condamna. Și credeți-mă, am căutat. Mii de români îi lăudau reacția, îi cereau eliberarea și-l felicitau, vorbind într-un limbaj greu chiar și de parafrazat despre gestul femeii. Dacă rolurile ar fi fost inversate, am fi avut aceleași reacții? Că eu știu un preot celebru și admirat care-n predica lui de duminică le spunea femeilor că sunt proaste dacă pleacă de lângă bărbații lor, indiferent dacă sunt înșelate sau bătute. Am multe astfel de exemple. Și mai rele, și mai superficiale…
Răutatea nu depinde de nimic. E ceva ce zace în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin și care se manifestă în forme directe. E inutil să găsești scuze pentru violență, ură, răutate. Ele nu există. Ura de rasă, de gen, religioasă și-n oricare altă formă există pur și simplu. Există și la oamenii săraci cu duhul, dar și la premianții clasei. Există la părinți și evident că există și la copii. Răutatea există independent de orice în sufletele noastre pentru că ea trebuie să contrabalanseze iubirea.
