Luca 15:24 – pentru că acest fiu al meu era mort şi trăieşte iarăşi, era pierdut şi a fost găsit!
Pentru că rubrica de Cultură din Gazetă a intrat puțin în vacanță, am zis totuși să nu las o problemă nerezolvată. Așadar, mutăm aici discuția despre fiul risipitor și problemele pe care eu le am cu acest text. Pentru context, AICI e prima parte a discuției.
Cum spunem și săptămâna trecută, din punctul meu de vedere, aceste câteva versete care spun povestea fiului risipitor alcătuiesc unul dintre cele mai sensibile și mai ușor de răstălmăcit texte din scrierile sfinte. Cum mi-am dat seama? Mi-a luat 5 minute maxim să găsesc o interpretare care să nu-l avantajeze pe Dumnezeu. Apoi am luat creionul în mână și m-am apucat de scotocit după sensuri.
Teoretic, textul acesta ar trebui să reflecte relația noastră cu Dumnezeu, acest părinte care, chiar și dacă o luăm pe drumuri greșite, ne primește mereu cu dragoste în casa lui dacă ne dăm seama de greșelile noastre și ne căim. Acest părinte care ne iubește necondiționat, care ne lasă liberi atunci când vrem să plecăm și care se bucură sincer când fiul său să întoarce acasă. Până aici nimic neobișnuit. Ba mai mult, textul ăsta ne spune că Dumnezeu ne iubește atât de mult încât, dacă ne căim, are puterea de a ne ierta orice greșeală. Și de aici încep discuțiile.
Prima capcană: Deci, pot să fac ce vreau, să păcătuiesc cum vreau și să nu mă intereseze de repercusiuni că dacă la final zic „Pardon!” mă iartă Dumnezeu? Nimic mai greșit! Aveam un prieten care-mi spunea, atunci când îi ceream scuze pentru ceva, O să te iert când o să-ți pară rău! Luca 15:18-19 spune: 18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi înaintea ta 19. şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul din angajaţii tăi!’» Așadar, fiul risipitor, cu lecția învățată, a venit la tatăl sau cu umilință, nu considerând că i se cuvine. N-a venit pretinzând aceiași poziție cu fratele său mai mare, ci dorind să lucreze ca slugă a lui. Suntem imperfecți și suntem supuși greșelii. Nici măcar Dumnezeu nu pretinde de la noi să nu greșim sau să nu o luăm pe căi greșite. Important nu e să nu greșești, important e să conștientizezi când, unde și cum greșești și să înveți lecția potrivită pentru tine.
A doua mare capcană e reacția fiului cel mare. Atunci el s-a înfuriat şi n-a vrut să intre. (Luca 15:28) Iată, eu îţi slujesc de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am încălcat porunca! Şi mie nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei! 30 Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu prostituatele, lui i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat! (Luca 15:29). Asta-i imaginea creștinului care merge duminică de duminică la biserică și bate 7 cruci în fața fiecărei biserici, dar se supără când vecinului nedus la biserică îi merge bine. E genul de om care are tot ce-i trebuie pe masă, dar nu înțelege de ce iarba din curtea vecinului e mai verde decât a lui. Pe de-o parte, îi înțeleg revolta – e vocea noastră, a ăstora care am primit gratuit cruci grele de cărat și uneori ne frustrează tare că alții, deși nu trăiesc în ordine, au cruci mai ușoare de dus. E vocea noastră, a ăstora care ne întrebăm cu ce-am greșit noi ca să primim cruci grele. Pe de altă parte, revolta lui e revolta omului orb care nu vede că trăiește deja în raiul lui. El nu a înțeles că, mai mult ca un fiu loial care trăiește deja în ordine și armonie, pe Dumnezeu îl bucură fiul care-și întoarce fața către el. În miezul zilei, un bec aprins nu se bagă de seamă, dar în miezul nopții face cea mai mare diferență.
E ușor de alunecat prin textul ăsta. E tare simplu să spui că Dumnezeu e absurd și-i iartă orice păcătosului în timp ce pe pocăit îl nedreptățește. E foarte ușor de răstălmăcit și mai sunt multe de spus despre acest text, dar de la momentul vieții în care ne aflăm, până la starea de spirit, ori principiile de viață cu care privim la acest text, îi putem da însemnătăți multiple și poate fi de la cea mai bună lecție, până la cea mai mare insultă.
Nu trebuie să ne pretindem fără de greșeală așa cum se crede fiul cel mai mare, ci să înțelegem când greșim și să ne cerem iertare doar atunci când ne pare, cu adevărat, rău.
){kind=link}