Cu toate că mi s-au întâmplat multe în ultimul timp, nu am simțit nevoia să mai scriu cum simt acum. Mă simt datoare să împart cu voi o experiență care m-a făcut să mă simt ciudat…. Nu știu încă nici eu în ce fel ar trebui să mă fii simțit. Tot ce știu e că am avut noroc. Sau poate nici despre noroc nu e vorba…
Vinerea trecută mi-am petrecut ore bune în sala de lectură a Bibliotecii lucrând la un proiect despre jurnalismul radiofonic. Când am simțit că îmi pierd energia și că atenția mea începe să fugă, adică după circa 5 ore, mi-am strâns lucrurile, am pus cărțile la locul lor și am plecat. Am pierdut câteva minute aproape fără sens, plimbându-mă și încercând să dau impresia că știu precis unde merg și ce vreau să fac. Aveam de ales între a pierde vremea încă o oră în așteptarea cuiva sau a mă întoarce înapoi în campus. Poate influențată de mine sau de cel pe care urma să îl așept, am decis să merg în locul meu favorit din tot orașul pentru a savura un ceai și o carte în liniște. Așa măcar simțeam că fac ceva util, nu doar pierd vremea rătăcind printre oameni și poveștile lor nespuse.
Am intrat nerăbdătoare și puțin obosită în locul meu favorit, librăria Fragilistic (cei care sunt din același oraș cu mine înțeleg poate și de ce iubesc acel loc așa mult). Am hoinărit total dezorientată printre cărți și căutând mai mult o pastilă împotriva plictiselii, decât o carte anume.Am luat la întâmplare 2 cărți de pe rafturi – una de psihanaliză și cea din fotografia de mai sus. Am făcut un ușor slalom printre oamenii care alergau de colo-colo, la fel de preciși ca și mine în a alege ceva și m-am așezat la o măsuță. Am răsfoit întâi cartea de psihanaliză, însă manierea în care era scrisă și opiniile enunțate nu m-au atras așa că am luat cealaltă carte. Eram fascinată și încă sunt, de fapt, de titlu, așa că m-am decis să îmi încep lectura. Între timp îmi mai ridicam privirea instinctiv la agitația oamenilor în goana lor după cărți. La un moment dat, mi-am ridicat privirea și am văzut aproape de mine o doamnă care studia cărțile de pe raft. Nu i-am acordat mai multă atenție decât altora, așa că mi-am îndreptat din nou privirea spre carte. La mijlocul unei propoziții am fost întreruptă brusc de un glas feminin.
– Îmi permiți, te rog să îți fac cadou acea carte? Sau oricare alta! Alege tu una!
– Poftim?!
Eram puțin sceptică și intrigată. Brusc mi-am dat seama că era doamna căreia nu-i acordasem prea multă atenție cu câteva clipe în urmă. Era destul de bine îmbrăcată și părea să aibă în jur de 50 de ani. Părea puțin agitată, grăbită și la fel de mirată ca și mine. Poate că asta m-a făcut să mă și sperii puțin
– Vorbesc serios! Permite-mi te rog să îți cumpăr o carte. Vâd atât de puțini tineri citind, încât simt nevoia să fac asta. Mai ales când văd cât de concentrată ești pe acea carte.
– Dar nu vă pot permite. Nici măcar nu ne cunoaștem și e puțin incomod. Apreciez gestul, dar nu este nevoie.
Nu știam cum mai exact să reacționez. Mă privea fix și mă simțeam puțin stânjenită, dar totuși, cum, de nicăieri, apare cineva care vrea să îmi cumpere mie o carte? Mi-a luat cartea de pe măsuță și m-a întrebat: „Dacă ți-o voi face cadou, o vei accepta?” Nu am avut răgaz să răspund că deja plecase cu cartea. Eram mult prea mirată ca să mai știu ce și cum să fac. Până am apucat să mă dezmeticesc bine s-a întors la mine cu cartea. I-am mulțumit și am schimbat câteva vorbe despre tineri și relația lor cu cititul. Am invitat-o la „Seara de carte” și mi-a promis că va veni. Am rugat-o să ia loc lângă mine pentru a mai schimba câteva vorbe, dar a refuzat.
– Îmi pare rău! Sunt pe grabă. Te-am văzut pe geam de afară și am intrat special pentru tine în librărie. Am văzut și cât de atentă erai și distanța la care țineai cartea și am simțit nevoia să îți fac cadou cartea aceasta.
Apoi a plecat în mare grabă.
Am rămas pe gânduri, cu cartea în față. Eram atât de uimită și încântată încât, spre rușinea mea, am uitat numele doamnei. Cred că de asta îmi pare cel mai rău…
Nu știu cum să consider întâmplarea asta, însă cert e că mă simt norocoasă și foarte recunoscătoare. Am simțit să scriu despre asta. Măcar atât să fac după un asemenea cadou.
