Autor: claudiafbadea

Un buchet de margarete

        A venit și ziua asta!

        M-am trezit devreme. Aproape că nici nu am putut dormi. Mă-ncearcă o mulțime de sentimente. Am un gol imens în stomac, dar încerc să mă adun și să zâmbesc. Azi va fi despre noi, iar eu trebuie să zâmbesc. Și până la urmă, de ce nu aș zâmbi? Astăzi voi îmbrăca rochia aia nenorocită pe care toate visează cu disperare să o poarte. Trebuie să fiu fericită! Trebuie să zâmbesc și să fiu fericită! Dar eu, ca o proastă, nu sunt…

        Urmează să-i jur iubire veșnică unui bărbat care mă adoră; care ar face orice pentru mine, care mă apreciază și mă alintă, care mă idolatrizează și care-ar aduce luna de pe cer dacă asta mi-aș dori; care-și dedică viața fericirii mele și care… care nu ești tu! Azi trebuie să-i jur credință și supunere până când moartea ne va despărți, iar eu aș vrea să mor acum. Să mor eu și-apoi să mori și tu. Poate veșnicia nu va fi așa crudă.

        Sunt nerecunoscătoare! Bărbatul acesta mă iubește și știu că n-ar trăda vreodată încrederea mea. El are tot ce am nevoie pentru o viață liniștită și mă iubește atât de mult încât nu mi-ar cere socoteală pentru tabieturile mele. El mă va proteja și le va oferi copiiilor mei viitorul de care au nevoie. Nu-l iubesc și mi-e rușine de mine, dar tata spune că așa e cel mai bine. Tata crede doar că nu sunt eu capabilă să iubesc, dar sunt! Doar că iubesc un neisprăvit… Un nimeni cu un orgoliu de mărimea unui munte și care n-are nimic de oferit, nimic din ce-ar putea constitui o viață comodă pentru o femeie ca mine. Un neghiob ce nu are curajul de a-și asuma nimic. Un fricos care mă iubește, dar care are prea mare orgoliul și prea puțină minte ca să priceapă ce vreau de la el.

        M-am spălat pe față, mi-am parfumat corpul și, în timp ce mă pieptăn, mă holbez ca o nebună la rochia albă, simplă, care mă așteaptă agățată pe un umeraș strălucitor. O îmbrac cu grijă, îmi las părul lung pe spate și-mi așez atent pe cap coroana din trandafiri albi. Nu vreau să pun nimic în picioare. Vreau să simt pământul cum îmi promite că totul va fi bine. Mă uit din nou în oglindă să mă asigur că totul arată așa cum trebuie, apoi iau buchetul imens de margarete din vaza de lângă oglindă. Au stat peste noapte în apă parfumată pentru a arăta perfect azi. În timp ce ies pe ușă, tremurând, văd cum o lacrimă alunecă ușor direct pe buchetul de margarete.

        Ne ținem de mână în fața tuturor și vâd în ochii lui fericirea pură. Dragostea din ochii lui e atât de apăsătoare încât mi-a împis sufletul până-n fundul iadului. Zâmbesc și eu, dar cu privirea în pământ. Mă uit la buchetul de margarete și aștept să te aud urlând la toți să se oprească. Voi ridica privirea din pământ doar când voi ști că-n fața mea vei veni tu, în cămașa alba, șifonată, îmi vei pune după ureche o margaretă, mă vei lua de mână și vom fugi până ce întreaga lume ne va pierde urma.

        Dar tu ai prea multă mândrie și prea puțină minte…

Share This:

Începutul: Adam și Lilith, Lucifer și Eva

Poate că Nietzsche avea dreptate. Poate că-n nerozia noastră l-am ucis pe Dumnezeu și-acum sperăm într-o nălucă. Poate că n-avem niciun sens și singurul lucru care ne mai ține în viață e doar un algoritm care funcționează încă doar din inerție. Sau poate Nietzsche era doar frustrat că Dumnezeul pe care-l slăvesc toți nu-i vindecă și lui durerile crunte.

Dar, până la urmă, ce știu eu? Eu sunt doar un copil care crede-n Sfinții Precreștini, care tânjește după utopia lui Platon și care crede mai mult în povești decât în oameni, iar Dumnezeu mi-a oferit cea mai frumoasă poveste în care să cred. Nu vă speriați! Nu voi vorbi despre cel pe care-l prezintă cărțile de religie, ci despre cel pe care l-a înspăimântat o iubire. O să-ți spun povestea care mi-a răspuns la multe întrebări. Iar dacă vrei să mă cerți, află întâi cum s-a născut imagina lui Iisus, cel din icoanele prezente astăzi peste tot.

Se zice că Dumnezeu a creat lumea, iar mai apoi Împărăția sa împreună cu Arhanghelii și cetele de îngeri. Într-o zi, pe când Dumnezeu le împărtășea Arhanghelilor intenția lui de a ne crea pe noi, o încununare a creației sale, unul dintre ei n-a fost de acord. După ce Dumnezeu i-a creat, egali, pe Adam și Lilith, Lucifer a venit la el și i-a mărturisit că el vede răul și nerozia din aceste ființe și că ele se vor răzvrăti într-o zi și nu vor aprecia nimic din toate cele ce-au primit. Tatăl nu și-a crezut fiul, l-a numit mândru și l-a acuzat că era gelos pe creația lui și pe faptul că își împărțea acum iubirea între ei și oameni. Tare multă apăsare-a mai fost în Ceruri în acele zile.

         Văzând că Lucifer nu renunță și pentru că-l iubea nespus, Dumnezeu i-a dat lui Lucifer o lume doar a lui. I-a dat puterea de a vedea răul în oameni și i-a spus că dacă un om va fi necuviincios să-l judece și să-l pedepsească după judecata lui. Lucifer s-a simțit alungat, neiubit și nedreptățit în fața fraților săi. Durerea l-a făcut ca, nici până-n zilele noastre, să nu se oprească din a-l convinge pe Dumnezeu de răutatea din noi. Răutatea de a-i ispiti pe oameni, de a-i împinge spre rău nu este altceva decât durerea unui copil care s-a simțit neiubit de propriul tată. El n-a-nțeles nici azi ce cadou minunat i-a făcut Dumnezeu.

         Aruncând o privire în jurul său, Dumnezeu l-a zărit pe  Adam, dar nu și pe Lilith. Cu o privire mai atentă, o zări pe Lilith privindu-l pe Lucifer cu o dragoste-n ochi pe care n-o văzuse niciodată atunci când ea se uita la Adam. Dumnezeu s-a mâniat atunci crezând că vina este a lui Lucifer și-ntr-o clipită a transformat-o pe Lilith în uitare. Lucifer a fost atunci și mai rănit, iar de aceea Lucifer ne-a blestemat să simțim la fel de multă durere ca și el când dragostea noastră nu ne împlinește, iar singurătatea să ne fie Iad, așa cum a devenit și pentru el.

         Atunci Dumnezeu i-a creat-o lui Adam pe Eva. Și-a creat-o din coasta lui pentru a-i fi supusă și loială. Și-a mai făcut Dumnezeu ceva. A făcut ingerii săi de nevăzut pentru oameni ca niciun om să nu se mai poată îndrăgosti de un înger.

         Durerea l-a făcut pe Lucifer să aibă acum drept unic scop să-i demonstreze lui Dumnezeu că s-a-nșelat. S-a prefăcut în șarpe, căci știa că Eva nu-i va vedea chipul adevărat și-a mers la ea pentru a o ispiti. A făcut-o pe aceasta să muște din fructul interzis. Știți la ce ne mai referim noi ca drept „fruct interzis” și ce simbolizează șarpele pentru subconștient? Exact! Așa a apărut Cain!

         Când cerurile-au început să se zguduie, în nerozia ei, Eva și-a dat seama ce făcuse. Din spaimă s-a dus la Adam și l-a convins și pe el să muște din fructul interzis. Așa a apărut Abel! Când Dumnezeu a apărut în fața lor, Eva era prea speriată să mai poată spune ceva, iar Adam nu știa nimic. Dumnezeu s-a întristat și s-a mâniat ca niciodată. I-a izgonit pe oameni și le-a dat acestora conștiință să-și amintească de aceste lucruri și rușine ca Eva să simtă ce făcuse. Înainte de a se face și pe el și lumea lui imposibil de văzut pentru oameni, Dumnezeu a blestemat-o pe Eva să nască-n chinuri îngrozitoare păcatul pe care-l săvârșise, iar pe Adam să muncească din greu pentru că n-a văzut nimic din jurul lui.

         Dumnezeu a-nțeles atunci că Lucifer avusese dreptate. L-a lăsat pe el să-i judece pe cei ce cad în păcat, iar El a rămas ascuns pe vecie. Ne-a iubit, dar ne-a lăsat liberi să alegem dacă să-l urmăm sau nu.

         Pe pământ, Cain, născut din durere, răzbunare și pasiune și-a ucis fratele, pe Abel, cel născut din vinovăție, din regret și rușine. Crima lui Cain a fost cel mai puternic strigăt de durere al lui Lucifer.

         Astea sunt doar povești! Poate că Nietzsche avea totuși dreptate… Dar eu nu știu nimic. Eu simt!

Share This:

Mi-ar plăcea să-mi citești câteva rânduri…

         Ajung în fața rafturilor de cărți, șterg praful cu grijă și mă gândesc la ce mai am de făcut. În timp ce mă pregăteam să plec mai departe, îmi ațintesc privirea pe o carte mică, alba. O ating și brusc mi se derulează în minte totul. Ți s-a întâmplat vreodată să ții în mână o carte și să o privești cu toată ființa ta? Îmi tremură mâna pe cartea mică, albă și mă uit la ea cu un zâmbet larg și lacrimi care îmi curg pe obraji fără să le mai pot controla. Îmi mușc buza de câteva ori încercând să mă opresc, dar dorul a pus deja stăpânire pe mine. Îmi amintesc totul de parcă ar fi fost ieri, dar mă doare de parcă ar fi fost acum o viață. Îmi amintesc de mine. Ce copil prost!  Dar multe s-au schimbat de atunci…

         Ție îți era teamă și erai prea orgolios, iar eu eram un copil care nu știa nimic. Mi-aș fi droit să văd lumea cu ochii de acum; nu te-aș fi lăsat să-ți fie teamă. Sau poate te-aș fi lăsat doar ca să văd dacă dorința îți dă suficient curaj. Oricum, nu vom ști niciodată. Tu probabil ai uitat deja și nici măcar nu realizezi că despre tine vorbesc, iar eu sunt cea fără curaj acum. Dar uite cum o carte, care a ajuns la mine în cel mai haotic și fără sens mod, mi-a răscolit acum tot sufletul.

         Tu nu ști nimic! Știi doar ce-ai văzut cu mintea ta de om mare. Dar cum poate o minte de om mare să judece drept sufletul unui copil? Poate iau eu prea în serios lucruri care pe tine te amuză. Sau poate, de fapt, totul e doar în mintea mea. Poate doar îmi e dor de mine de atunci, iar tu nu însemni nimic. Poate am nevoie doar de un pretext să scriu, ori poate chiar am nevoie să înțelegi și să mă cerți. Poate că te urăsc acum cu toată ființa mea sau doar mă mint singură. Oricum, vrei să-mi citești câteva rânduri?

         După ce-am pus cartea la loc și m-am liniștit, mi-am dat seama că, indiferent de natura relației, de fiecare bărbat care a contat în viața mea, mă leagă o carte.

Îndiferent dacă o voi privi cu ură sau într-un mod erotic, voi lega pentru totdeauna acea carte de tine!  

Share This: