Gândindu-mă la maniera tristă si fadă in care percep iubirea mulți dintre muritori, mi-am dat seama cǎ n-aș putea trăi vreodată așa. Ei confundǎ pofta cu foamea și atașamentul cu iubirea. Ei cred cǎ ai nevoie de timp sǎ te îndrăgostești; cred cǎ pot păcăli emoțiile mistuitoare, cred ei cǎ poți sta cu de-a sila poate-poate sare de undeva vreo scânteie și se aprinde vreun foc. Oamenii așteaptă sǎ se îndrăgostească de cel de lângă ei, când dragostea aceea apare doar dacǎ nu te holbezi ca un hămesit spre ea.
Am auzit de multe ori aceasta expresie – Pofta vine mâncând – dar e încă o înșiruire de cuvinte pe care oamenii o folosesc cum le vine la îndemână, cǎci e atât de lipsită de sens încât nu încape in niciun crâmpei de realitate. Pofta vine cu sau fără foame, cu sau fără posibilitatea de a o hrăni, cu sau fără vreun fel de voie. Pofta apare și-ți nǎpǎdește toate simțurile prin care vrea sǎ se înfrupte. Ea nu are nevoie sǎ o vrei tu, să-ți fie de trebuință sau sǎ satisfacă vreun firesc. Pofta nu e foame. Când mănânci e posibil sǎ simți senzația de foame; e doar creierul tău care vrea mai mult si mai mult și pentru care nimic niciodată nu e de ajuns. Pofta e lucrul pe care nu ai cum sǎ-l simți pentru ceva ce ai deja, pentru ceva ce faci deja, pentru ceva ce ești deja.
Așa e și cu îndrăgostitul – nu vine atunci când mănânci. Nu poți sta lângă un om așteptând sǎ te îndrăgostești, căci nu se va întâmplă niciodată. Te poți atașa, te poți obișnui cu prezența aceluia, dar nu o sǎ simți niciodată acel foc după care tânjește orice suflet viu. Sǎ nu pretinzi nimic de la un om căruia nici nu vrei să-i dai drumul în așteptarea a ceva care să-ți ardă sufletul e mai rău și mai egoist decât să nu-i împărtășești emoțiile.
Și toate astea se simt cu atât mai intens la un scriitor. Dacǎ mǎ îndrăgostesc si vezi sub ochii tăi cum totul ia foc, lasă-mă sǎ ard indiferent dacǎ arzi si tu sau nu. Lasă-mă să-mi trăiesc focul, să-l fac muzǎ, să-mi topesc in el rațiunea și să-mi încălzesc pielea. Lasă-mă sǎ scriu pe cer cu fum toate visele pentru care focul e cel mai bun combustibil. Dacǎ mǎ acoperi cu o pătură sau arunci cu apǎ pe mine pentru cǎ te sperie vâlvătaia sau pentru cǎ n-ai mai văzut pânǎ atunci cum se simte când te alege focul, e drept c-am sǎ mǎ sting. Poate nu de tot ínsǎ. Poate doar o sa ard cu flacărǎ micǎ, o flacărǎ buna de nimic pentru mine, dar mulțumitoare pentru cei ca tine care confundǎ căldură cu vâlvătaia. Dar dacǎ tu crezi vreodată cǎ te-ai îndrăgostit si vei vrea să-mi realimenteze focul, sǎ știi ca aia a fost.
Dacǎ nu mǎ lași sǎ mǎ îndrăgostesc de tine atunci când simt, n-o sǎ mai simt niciodată sǎ mǎ îndrăgostesc de tine.
Dacǎ nu ești foc, nu pot sǎ te scriu, iar dacǎ nu te scriu, nu exiști!
