Mulți îl blamează, unii cred chiar că pot fugi de el, ori îl pot păcăli, dar timpul este prea bătrân și prea înțelept pentru jocurile noastre de ființe efemere și nerecunoscătoare. Dintre toate cele ce-a creat Dumnezeu, cei mai recunoscători ar trebui să fim pentru că ne-a dat timpul; pe cel potrivit și pe cel nepotrivit. Deși îl învinovățim că ne fură tinerețea, că-i ia de lângă noi pe cei dragi și că nu stă locului o clipă, timpul ne ocrotește și ne apără de ce-ar putea eternitatea să ne pricinuiască.
Timpul e cel care le vindecă pe toate. Orice durere, oricât de mare, odată încredințată timpului, el o va încredința, la rândul său, uitării. Dacă n-ar fi timpul am trăi toți cu inimile frânte, cu obrajii umezi și reci de la atâtea lacrimi și cu mintea stăpânită de gândurile cele mai rele. Când pierdem pe cineva drag, indiferent dacă pleacă de unul singur sau sub vraja neiertătoare a morții, atunci când ne încredințăm durerea timpului el ia tot, păstrează durerea și nouă ne dă înapoi doar amintirile frumoase. Are atâta putere încât poate lipi la loc o inimă frântă.
Timpul ne schimbă. Indiferent că-n rău sau bine, timpul are capacitatea de a ne schimba. Dacă avem încredere și-i urmăm indicațiile subtile, el are capacitatea de a ne face oameni mai buni, de a ne crea obiceiuri noi, de a ne schimba întreaga personalitate. Nu noi ne schimbăm în timp, căci n-avem noi atâta putere. Timpul ne schimbă pe noi. Ne modelează și ne pune-n suflet lecții, valori și povești care să ne ajute să trăim cu bucuria pe care ar trebui s-o simțim. Face din noi muritori și tot el ne face oameni mari.
Timpul nu trece, trecem noi pe lângă el. Timpul nu e ca o mașinărie ce se învârte în jurul nostru și, când își termină cursul, dispare. Timpul a fost aici de dinainte să fi existat orice altceva. El nu se duce nicăieri. Noi alergăm de colo-colo, noi trecem pe lângă el fără să-l luăm în seamă și, când realizăm că-n fuga noastră nici n-am văzut drumul pe care l-am parcurs, dăm vina pe timp și-l blamăm că trece prea repede pe lângă noi, când, de fapt, el nu s-a mișcat nicăieri de când a-nceput lumea.
Deși timpul ne lasă-n sufletele doar amintirile bune și ne vindecă rănile, deși ne sincronizează cu persoanele potrivite, ne ocrotește și ne schimbă-n oameni mari, trebuie să știți că timpul nu iartă pe nimeni. Nu stă după noi și nu nici nu se mișcă după cum tragem noi de sfori. Nu face nici măcar un pas înapoi și nu se oprește pentru nimeni și nimic. Nu ne iartă greșelile pe care nu le vrem a fi iertate și nu ne lasă pe chip riduri pentru care noi înșine nu ne-am încruntat. N-are sens să încercă să-l păcălim, ori să-i punem vreo piedică în speranța că se va opri. Să-l lăsăm să-și ducă în tihnă veșnicia și să-l trăim doar.
