Stăteam pe balcon în picioarele goale și, deși se întunecase de mult, refuzam să mă desprind de visele care îmi dau motive să respir. Priveam în gol și uneori mai tresăream când trecea câte o mașină. Chiar dacă încercam să mă gândesc la orice altceva, nu puteam decât să mă întreb – cum de-am ajuns noi doi aici? El mă iubește, dar n-are idee că pentru mine a fost mereu un oarecare. E liniște în preajma lui, dar eu am nevoie de zgomotul pe care-l face inima ta când mă apropii. Ea te divinizează și aproape c-ar face orice pentru tine, dar nu mai e la fel. Ea nu știe cine ești, nu te simte la fel și știi că n-o să fii niciodată lângă ea atât de liber pe cât ți-ai dori. Te sperie din ce în ce mai tare că ți-am tulburat universul, deși abia așteptai să găsești un om care să-ți înțeleagă sufletul, nu vorbele. Cred că suntem la fel de lași amândoi, dar îmi place prea mult incertitudinea ca să caut răspunsuri exacte.
Când lacrimile mele curgeau involuntar deja de-o vreme și frigul începuse să îmi cuprindă visele, o bătaie în ușă m-a făcut să sar în picioare și-n doar o clipă să transform lacrimile în zâmbetul fals cu care-i păcălesc mereu pe oameni că sunt bine. Cine ar fi putut să fie la ușa mea în mijlocul nopții? M-am temut, așa că m-am dus spre ușă pe vârfuri. M-am uitat prin vizor și am văzut cum se agita și nu îndrăznea să bată și a doua oară. Mi-a înghețat brusc tot corpul și inima aproape că mi s-a oprit. Am descuiat ușa, deși nu știam dacă era alegerea potrivită. Ne-am privit în ochi pentru o clipă, o clipă cât o eternitate, apoi a făcut un pas în față, m-a prins strâns de mijloc și-a închis ușa în urma lui în timp ce mă privea de parcă ar fi fost unica lui șansă să se uite direct în ochii mei. N-am zis nimic, dar tremuram, iar inima îmi bătea atât de tare încât cred că o auzeau și vecinii.
După ce m-a privit în ochi de-aproape încă o clipă, o clipă cât o eternitate, m-a sărutat cu aceiași lăcomie pe care o are leoaica atunci când colții ei se înfig pentru prima dată în trupul zvelt și crud al gazelei. N-a durat mult până să-i cedez și să-i întorc fiecare dorință nestăvilită de parcă am tânjit toată viața după eliberarea asta. Mi-a lipit trupul aproape gol de peretele din fața ușii și-a început să-mi sărute umerii și gâtul încercând parcă să se abțină din a mușca prada care credea că i se cuvine. Era de parcă un animal sălbatic, de nestăpânit, prinsese în ghearele lui prada pe care o vâna de atât de multă vreme. Cuvintele nu-și mai aveau rostul, căci respirația mea tot mai lentă și mai apăsată și mâinile mele care căutau să-l scape de haine, îi spuneau deja tot ce avea nevoie să știe.
Într-o clipă de respiro, când am văzut în ochii lui dorința și fericirea, l-am mângâiat ușor pe obraz și, cu un zâmbet inocent și-un gest nevinovat, l-am făcut să mă urmeze spre sufragerie. Am știut atunci că va fi probabil singurul moment în care să-i pot arăta cum e când suntem doar noi doi pe pământ. Trebuia să țin în frâu lăcomia lui, dar să-mi stăpânesc și mie dorința de a-l lăsa să ia tot ce-i aparținea. În câteva clipe de instinct pur am scăpat complet de haine și, după ce s-a așezat pe canapea, m-a tras ușor spre el. Ne-am sărutat unul altuia fiecare bucățică din trup și pentru o vreme ne-am tachinat prelungind parcă așteptarea pentru a ne bucura și mai mult, de parcă nu așteptasem deja destul. Când i-am simțit trupul cald mi-am pierdut minute bune orice urmă de rațiune. Nu mai știam nimic din ce credeam că știu, nu mai voiam nimic, nu mai conta nimic.
Într-o clipă de luciditate, mi-am revenit în simțiri și-am realizat că trebuie să-i transform clipa după care tânjea atât de mult într-o eternitate de plăcere. Am rupt tăcerea și, aproape în șoaptă am început să le spun mâinilor lui unde să mă atingă și buzelor lui unde să mă sărute mai întâi. I-am cerut să-mi urmeze vocea și i-am repetat constant că-n acea clipă doar noi existam și-am existat vreodată pe pământ. Vocea mea îi confirma plăcerea pe care aștepta să o audă, dar m-am și răzbunat parcă pentru cât m-a lăsat să aștept ca să-l pot simți. În timp ce picioarele mele erau în jurul mijlocului lui, iar mâinile mele se plimbau ușor pe spatele lui, îi îndemnam, egoistă și flămândă, să se grăbească spre momentul în care pasiunea noastră să se dezlănțuie complet, iar când simțeam că e aproape, îl opream și, în timp ce mă strângea în brațe pentru a se asigura că trupul meu rămâne cald, vocea mea, care nu se putea abține din a da de gol plăcerea, îi reamintea că în acea clipă doar noi doi existam și existaserăm vreodată.
Ne-am chinuit o vreme așa până când și-a pus mâna în jurul gâtului meu ca să mă facă să înțeleg că e rândul lui să vorbească și-al meu să uit de mine. Nici azi nu înțeleg cum de acea foame nebună nu mi-a rupt trupul în bucăți. În timp ce eu am început din nou să tremur, el a zâmbit și mi-a spus că-n clipa ce urmează voi fi a lui pentru eternitate…
Am tresărit brusc când claxonul unei mașini m-a smuls din clipa care urma să devină eternitate. Aveam picioarele înghețate, pielea rece și părul pieptănat. Știam eu că n-avem noi curajul ăsta în lumea din afara dorințelor mele…
