Aveam doar 14 ani când l-am cunoscut. Era cu doar un an mai mare decât mine, era la fel de artist ca și mine și eram la fel inocenți. Nu aflasem încă ce-i suferința, ori ce-nseamnă să tânjești după iubirea cuiva. Când l-am văzut pentru prima oară, înainte de a ști el că exist, dincolo de inocență și arta lui care i se potrivea mănușă, aproape că inima mea a încetat să mai bată pentru o clipă la vederea acelor ochi verzi. Deși oglindeau un suflet de copil, erau, de fapt încă sunt de-o profunzime pe care n-am întâlnit-o în alți ochi nici până în ziua de astăzi. Erau de culoarea sufletului crud și-am văzut în ei toată creația lui Dumnezeu adunată la un loc.
Atunci când l-am cunoscut eram prea mici ca să știm ce-nseamnă să alergi spre visul tău și poate bine am făcut că nu am alergat unul spre altul atunci. Eram atât de cruzi încât ne-am fi împiedicat fără ca măcar să avem ocazia de a ne atinge. A durut tare mult atunci pentru că nu înțelegeam de ce a îngăduit universul să văd acei ochi verzi dacă nu pot ajunge să mă și oglindesc în ei. Nu înțelegeam de ce universul nu făcea nimic mai mult de atât și începusem să cred că o face doar ca să mă chinuie. Și pe el l-am crezut laș. Mi se părea că nici măcar nu încearcă să întoarcă universul cu fundul în sus de teama că i s-ar putea prăvăli peste mâinile-i nemuncite. A ars atunci în mine un foc pe care nu mai puteam să-l controlez și care mă mistuia. Curând, când focul începea să se domolească, am înțeles că ăsta e blestemul meu, de fapt al nostru, al purtătorilor de suflete – suntem condamnați să iubim! Indiferent dacă suntem sau nu iubiți, suntem condamnați să ne măcinăm fiecare celulă în speranța că vom obține un praf magic pe care să-l punem în ceaiul celor care vrem să ne împărtășească iubirea.
Muritorii de rând și, cu precădere cei ce aleg să-și transforme sufletul în artă eternă, sunt condamnați să simtă lucruri care să le păcălească sufletul, să-l facă să orbească și să se învârtă și, când e suficient de amețit, să-i ia vălul de pe ochi și să-l împingă la vale. Am orbit și eu atunci și cu intensitatea pe care-o pune Dumnezeu în sufletele menite să creeze artă, am simțit nu doar că trupul meu se prăbușește, ci că întreaga lume o ia la vale. N-a fost prima dată când mi-am frânt trupul sub durerea iubirii și n-a fost nici ultima. Probabil voi suferi până ce trupul ăsta nu va mai putea suporta, căci tocmai durerea asta copleșitoare m-a transformat pe mine în artistul de astăzi.
Deși uneori cred că mă îndrăgostesc doar de dragul neîmplinirii și al suferinței, cu el a fost diferit. Atunci, după o vreme, focul s-a stins și ne-am transformat în străini care doar ce-și mai urează La mulți ani!. N-am băgat prea bine de seamă când ne-am îndepărtat atât de mult pentru că eram preocupată de modul în care ar trebui să-mi așez suferința pe hârtie în așa fel încât să le dau muritorilor de rând impresia că simt la fel de banal ca ei. Dar acum, după mai bine de zece ani, nu știu ce mă sperie mai tare: faptul că doar acei ochi verzi mi-au oprit inima-n loc sau faptul că o simplă privire ar fi suficientă, după atâta vreme, ca inima mea să se oprească din nou. Atunci i-am vorbit mult despre cât de frumoși erau ochii lui și despre artistul care-mi făcea inima să vibreze. Astăzi cred că și eu sunt lașă pentru că n-aș mai avea curajul să-i spun că, dacă l-aș privi în ochi, s-ar putea sfârși și lumea fără să bag de seamă.
Nu știu ce-a pregătit universul dacă a ales să mi te readucă în minte atât de intens, dar prefer să mă mint că nu-i doar o coincidență, decât să recunosc c-a fost o copilărie și că n-am să văd vreodată acei ochi blânzi și senini privindu-mă ca atunci când eram cruzi.
Ce copii eram când ne-am cunoscut și ce copii suntem și-acum dacă încă mai credem în povești întâmplătoare. Eram inocenți și încă nu cunoscusem suferința; eram gata să iubim, deși habar nu aveam noi ce e iubirea. Mi-aduc aminte și nu știu dacă doare mai tare dorul sau neîmplinirea. Dar tot ce pot să fac acum e să transform durerea într-un nou text pe care să nu se prindă nimeni dacă-l scriu cu inima strânsă sau cu un pahar de vin lângă mine.
