În percepția colectivă s-a propagat ideea că fiecare om are un suflet pereche, un alt om care să-l completeze perfect, iar această completare vine încununată de o relație amoroasă. N-am auzit pe nimeni până acum să vorbească despre sufletele pereche ca despre altceva decât parteneri sexuali, dar sufletele pereche sunt ceva dincolo de 35-40 de ani petrecuți împreună, doi copii și 30 de ani de rate la bancă.
Credeți că atunci când Dumnezeu a creat sufletele, le-a creat pe toate odată, două câte două, apoi le-a dat drumul în spațiu și timp în mod aleatoriu? Dacă sufletul meu pereche e un fermier din America anului 1836 care avea o colecție impresionantă de sclavi? Acum eu ce mă fac? Rămân toată viața nepereche? Eu și si plopii lui Eminescu… Ah, știu. Le așază Dumnezeu pe toate și din 8 miliarde de oameni în viață și alte câteva mulțimi nedefinite de oameni morți, mie îmi pune sufletul pereche fix înaintea mea la casa 4 de la Lidl. Buuun! Bun tare Dumnezeu pe strategie! Altă treabă n-are, vă zic.
Să ne înțelegem, unele suflete pereche pot avea o relație amoroasă, dar nu este o condiție nici necesară și nici suficientă. E trist cum, de multe ori, ne mințim chiar și pe noi că omul de lângă ne e suflet pereche și ne agățăm cu disperare de „voia” universului ca să avem puterea de a trece peste impedimentele firești din cuplu. Cum se împerechează unele suflete pentru o vreme și ar putea să jure că au fost făcute unul pentru altul, până la prima palmă, la prima infidelitate, la primul moment greu. Ca prin magie, sufletele se desperechează.
Dar știți ce sunt sufletele pereche? Ați cunoscut vreodată pe cineva și-n prima clipă ați simțit că-l știți de undeva? Ei bine, sufletele pereche nu se cunosc peste noapte. Călătoresc prin timp și timpuri și când se găsesc se simt dincolo de orice cuvinte. Sufletele pereche nu sunt doar două și nici nu presupun sexualitate. Am cunoscut în viața asta câțiva oameni pe care nu pot să mi-i explic altfel. Știu că sufletul meu e bătrân și-a văzut multe și, deși nu-l mai surprind prea multe, acești câțiva oameni au făcut-o.
Printre cei care citesc textul ăsta, acum, se numără câțiva pe care pot să pariez că-i cunosc de mai bine de-o veșnicie. Sunt câțiva oameni cu care vorbesc fără prea multe cuvinte, cu care am avut o chimie din primele clipe și cu care pot vorbi așa cum o fac și cu reflexia-mi din oglindă. Nu contează dacă sunt femei sau bărbați, căci sufletele noastre nu au sex. Cert e că sufletele acestea au umplut niște goluri de a căror existență nici nu știam.
Sufletele pereche sunt cele care se simt la fel de puternic și dacă trupurile se privesc în ochi și dacă sunt la mii de kilometri distanță. Știi c-ai găsit un suflet pereche atunci când, în fața lui, din prima clipă, răsufli ușurat și dai jos orice mască de parcă așa ar fi firesc. Sunt acei oameni în fața cărora avem curajul să fim slabi fără să ne fie teamă, sunt acei oameni care ne schimbă starea cu un cuvânt sau o privire, sunt acei oameni cărora le simțim îmbrățișarea dincolo de limitele lumii efemere. Sufletele nu funcționează după același principii ca și mintea noastră, așa că nu încercați să le înțelegeți paternul.
În ziua în care vei întâlni un suflet pereche, vei simți și atât. Problema noastră, a oamenilor, e că uităm să simțim, iar atunci când ne aducem aminte s-o facem, de obicei ignorăm repede ce se simte.
