Salut! Ce mai faci? Sper că ești bine pentru că mie nu-mi mai spui… A trecut atât de mult timp de când nu ți-am mai auzit vocea încât nu o mai am nici măcar în minte. Eu am uitat de ea și tu de mine. Mie îmi e dor, iar tu continui să crești și uneori pare că nici nu mai contează pentru tine partea aia zdravănă de trecut care ne leagă. Știu care e cauza, dar aștept să îți dai și singur seama.
Îmi vine să râd odată cu lacrimile care mi se scurg ușor pe la colțul ochilor. Mai știi câte vise, speranțe, promisiuni, dorințe, secrete și sentimente? Și acum s-a dus până și amintirea lor, dar e bine. Eu sunt copilul aici, m-am prins. Te-am făcut să plângi, să râzi, să fii conștient, să accepți și să-nțelegi. Te-am făcut să te admiri, ți-am pus aripi cu mâinile mele și ți-am dat o palmă pe spate când nu erai atent la realitate sau când egoul tău o lua pe căi greșite. Te citeam mai ușor decât citești o carte și te-nțelegeam mai bine decât mă-nțeleg acum pe mine. Dar acum nu mai pot face asta. Nu mai știu nimic din ceea ce ești. Sau poate ai rămas la fel, dar ai alergat atât de mult în sensul opus încât timpul m-a făcut să uit și ce știam. Sau poate nu știam nimic. Poate doar am pretins amândoi că ne știm. Poate ne-am acordat timpul unul altuia doar pentru că nu ne acorda altcineva nouă sau poate doar s-a întrerupt „conexiunea”….
Așează-te puțin în timp ce citești asta. Închide pentru o secundă ochii și lasă inima să bată după cum vrea ea. Lasă-ți conștiința să vorbească. Ce spune? Mai ține minte când îi foloseam pe alții drept pretext ca să scriem unul despre altul? Ea știe și ți-ar spune, dar când vrea să-ți amintească de toate astea o sufoci. Sau poate glasul altcuiva se aude mai tare decât vocea din mintea ta. Cine știe… ai putea totuși să te-ntrebi: ce-a fost acolo și atunci? Ce simțeai atunci și ce-a mai rămas din acele vise acum? Ce sau cine ne-a schimbat pe amândoi? Dacă întrezărești o lacrimă în ochii sau inima ta, las-o să se scurgă. Cândva erai fascinat că pot să le provoc. Dar te rog, savurează asta în Intimitate. Să nu vadă nimeni ce-ai fost și să nu doară pe nimeni ce-ai simțit.
Știm amândoi unde a-nceput asta, când și de ce s-a terminat și că nu va mai fi niciodată la fel, dar eu măcar am curaj să recunosc pentru că nu mă mai costă nimic. Sau poate totul e doar în mintea mea. Și așa e prea multă agitație pe acolo. Poate o să scap de toate astea ca să mai fac puțin loc pentru alte emoții cu care să mă îmbrac….
Sper că ești bine. Dacă nu, spune-mi!
Mereu zâmbesc când citesc ceea ce scrii. Pot doar să fiu mândră de faptul că te cunosc, că știu cine se află în spatele cuvintelor. Îți mulțumesc pentru tot, pentru că scrii, pentru că le spui lucrurilor pe nume. Vei rămâne mereu un suflet frumos. 🙂
awwww! Merci frumos, draga mea! Sunt mandra de tine.