Mult stimată Madame Popescu,
Uite soro cum trecură timpul, m-am dedat la atribuțiunile mele de femeie casnică și uitai să-ți mai scriu. Vai, mon cher, și câte s-au mai întamplat în ultima vreme. Atât de multe încât simțesc că nu mai știu cu ce să încep și îmi e teamă să nu omit a-ți împărtăși ceva.
Nu mi-a venit a crede că tu, doamnă cochetă, ce-i drept neglijentă într-ale educațiunii, dar cu simț practic și sofisticată, te-ai decis sper a-i fi soție haimanalei de Ministerial, Domnul Popescu. Apoi, să-mi scuzi îndrăzneala, dar știe tot târgul soro cu câte și-a făcut stimabilul promenadele la Paris și pe câte-o mai fi dus de nas și n-o fi aflat gura târgului încă. Vai, și câte se aud și s-or mai auzi de dânsul. Tare milă mi-e de nenorocita de tine. Dar de, ministerialul are bani și, ce-i drept, soro, că tu până acum găseai suficiente motive să te pui curmeziș oricărei întâlniri întrevăzute de bietul tău tată dacă nenorocitul nu era suficient de înavuțit încât să întrețină o doamnă crescută cu mofturi de protipendadă. Ei, dar lasă soro, c-o zice lumea multe și mărunte de Popescu, dar și pe tine te cam iau mai nou la cotrobăit. De la ultima lichea pe care nu dai un sfanț, până la parvenitele de Bulivard, toată lumea vorbește despre cât îl iubești tu pe Popescu, dar mai ales fișicurile lui de sub saltea. Că alea te fac doamnă, nu afinitatea cu un pârlit de ministerial care ba o fi, ba n-o mai fi. Și cum să rămâi eu, soro, indolentă? Păi cum? Când pe la toate colțurile și prin toate cârciumile sunt pizmași ce șușotesc cum că te-ai deda după nebunia unui amărât de pictoraș ce-și câștigă banii mai mult din furtișaguri decât din artă. Păi cum, soro, tocmai tu care te dai drept doamnă de înaltă societate să spurci onoarea bietului Popescu? Ba pardon, madam, dară și doamnă cu biju-uri, blănuri și rochii de mătase și muză pentru un neică nimeni, parol că nu se cade. Dară hai să lăsăm ce spune gura târgului, că vorba aia, pe ea nici pământul n-o astupao. Iară tu, vorba aia, fată de respectabil învățător, știi să te porți ca o femeie modernă.
Că vorba aia, ce s-o mai alege și de femeia asta modernă. Oi fi eu mai de la țară și mai cu frică de Dumnezeu, dară unele chiar poți să juri că-s draci curați. Stai să-ți spui ce făcu Georgeasca, că o știi doar. Femeie de casă, cu doi copii educați și care nu ieșea din cuvântul proaspăt răposatului ei soț. Ce să vezi, la două zile după ce și-a băgat soțul în mormânt, zice lumea c-ar fi fugit la Viena cu un milițian de-o seamă cu băiatul ei, ăl mare. Ba mai mult, s-aude pe la colțuri că ea i-ar fi făcut de petrecanie lui Georgescu tocmai ca să-i ia nenorocita de avere și să fugă cu milițianul. Copii cică i-ar fi lăsat la o soră de-a ei, departe de aici, ca să nu mai știe nimeni de ei. Vai, soro, ce hal de prințipuri au și unii… Să nu-ți mai zic că de fata directorului de la Operetă se zvonește c-ar fi încercat să-și facă singură de petrecanie fiindcă nu o lasă mamă-sa să se mărite cu un cizmar. Păi asta mai e lume, soro? Ei și ce le pune capac la toate e că Mița, fata brutarului Ionescu, l-ar fi sedus pe bietul preot, ăsta bătrân d-aci de la noi, de mi ți l-a făcut pe năpăstuit să lase și copii, și casă și muiere ca să plece cu ea nu mai știu pe unde în ceva…escapadă, că cică așa fac femeile moderne. Mofturi și parvenitisme! Și asta poate ți se pare lucru mărunt, dar află că stricata l-a lăsat pe bietul om fără un șfanț și cu inima amară că, ce să vezi, ea purta în pântece copilul unuia de nu-i de pe la noi, dar firește, unul cu mulți bani, ba și cu mai mulți ani decât bietul popă.
Despre mine nici n-are rost să-ți mai spui ceva. Oricum nu mă pricep la a fi doamnă ca tine și ăstea de care ți-am spus. Lasă să fiu eu proastă, soro. La o adică, uneia ca mine nici nu i s-ar potrivi asemenea obiceiuri de societate. Eu nu mă dedau la asemenea prințipuri de femeie modernă că oricum pare-mi-se ca s-o cam alege praful de dânsele, dacă nu s-o fi ales deja.
Cu vădită simpatie,
Femeia încă nemodernizată
