Ce faci când paradigma se schimbǎ? Cum supraviețuiești când toate stâncile în care credeai se transformǎ în nisip care ți se scurge printre degete? Cu ce rămâi în ziua în care lucrurile în care credeai se dovedesc a fi fost doar umbrele de pe pereții peșterii? Dacǎ mergi prin viațǎ cu ochii larg deschiși, dispus sǎ privești stânga-dreapta, ai sǎ ajungi într-o bunǎ zi în punctul în care trebuie sǎ renunți la tot ceea ce credeai. Când te uiți în spate nu mai vezi nimic din ce-ți aminteai c-ai văzut când ai trecut pe acolo. În fațǎ nu vezi prea departe, dar e mai sigur așa, fiind cǎ atunci când te uiți spre orizont, te împiedici garantat de pietrele pe care calci. Dar o sǎ vinǎ o zi în care tot ce e în jurul tău o sǎ aibă un glitch – o fracțiune de secundǎ în care imaginea dispare și vezi cǎ totul era de fapt o proiecție, o iluzie. Dacǎ ești prezent, dacǎ trăiești pentru pașii pe care-i faci și imaginile din jurul tău, ai sǎ observi. Atunci creierul tău, bacteria care te ține viu în timp ce se hrănește cu apǎ și grăsime, intrǎ în cel mai profund mod de alertǎ.
Creierul tău sau, dacǎ vrei, bacteria care dezvoltǎ un întreg ecosistem numit om și-l ține în viațǎ pentru a putea supraviețui, nu e chiar cea mai simpatică vietate din galaxie. Creierul tău are mii și mii de scuturi de apărare – milioane de motive pentru care îți spune zi de zi cǎ nu tu, ci alții sunt de vinǎ, alții trebuie sǎ facǎ, sǎ știe, sǎ controleze. Şi toate astea ca sǎ se apere. El e centrul egoismului pe care îl descriu psihologii. Când apare glitchul, bacteria asta nenorocitǎ intrǎ în modul de panicǎ. Trimite instant semnale în tot corpul, orice numai sǎ te păcălească, sǎ te convingă cǎ ceea ce tocmai ai văzut a fost doar un moment în care de fapt ai clipit.
Glitchul e punctul în care alegi dacǎ dormi sau te trezești, dacǎ mori sau te naști, dacǎ vezi clar sau ești orbit de albul imaculat. Dacǎ si numai dacǎ pânǎ la momentul glitchului ai mers uitându-te în jurul tău, nu spre orizont, atunci ai douǎ alegeri: evadezi sau ești fericit?
Dacǎ alegi sǎ fii fericit, o luminǎ albǎ te va orbi pentru o clipǎ, apoi toată lumea ta va reveni. Totul la locul lui ca și cum niciun fir nu s-ar fi rupt vreodată. Mergi mai departe fericit cǎ tu știi lucruri, crezând cǎ tu înțelegi lumea. Trăiești fericit cu iluzia cǎ ești rasa sau specia superioară și te faci țărânǎ sau cenușă când ți-o veni rândul. Creierul tău are în continuare o carcasǎ bunǎ, iar tu n-ai sǎ știi vreodată c-ai primit șansă de a alege.
Evadarea e prea complicată. În fracțiunea de secundǎ pe care-ai prins-o în glitch, trebuie sǎ te scuturi, sǎ deschizi ochii mari și sǎ nu clipești pentru câteva secunde. O sǎ te usture ochii și o sǎ simți cǎ vor sǎ iasă din orbite doar-doar sǎ nu vadă ce urmează, dar îndurǎ! E momentul sǎ te naști cu adevărat! După cele câteva secunde pe care trebuie sǎ le înduri, după ce reușești sǎ ignori creierul care îți ordonǎ și-n același timp te implorǎ sǎ clipești, totul dispare. Gata! Nimic din ce credeai cǎ e real nu mai e acolo! Poți sǎ te miști, sǎ clipești, sǎ fii viu. În loc de green screen însǎ vezi vid, vezi un gol, vezi cum se nasc lumi din nou și din nou. Acum vezi!
Nu mai e cale de întoarcere!
Și după ce-ai avut curajul sǎ vezi, sǎ lași iluziile sǎ se spulbere deși erau frumoase și calde, ce-ți rămâne? Rămâi tu! Esența ta – tot ceea ce ești și ceea ce nu ești existǎ în același timp în tine. Tot ceea ce ai avut, n-ai avut și-ți dorești existǎ în fire paralele care-ți țes existența – unii le numesc strings, alții legături neuronale. Orice-ar fi ele – ai sǎ le vezi. Când ajungi sǎ vezi firele, nu doar lucruri țesute după matrițele altora, poți sǎ devii creator. Poți oricând să-ți coși propria iluzie, propria lume, propria versiune a sinelui. Poți sǎ rupi fragmente din toate firele și sǎ faci fire noi.
Când tot ce credeai cǎ e adevărat se spulberǎ, poți încerca sǎ construiești la loc cu mintea. Poți pretinde cǎ e încă adevărat ce credeai și sǎ orbecăi la nesfârșit sau poți sǎ accepți și sǎ fii creator. Poți sǎ trăiești o versiune a existenței tale, sǎ te balansezi pe un singur fir sau poți trăi complet, poți trǎi cu tot ceea ce ești și nu ești.
